Astăzi, 16 octombrie 2013, a fost deschisă oficial prima ediție a Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, eveniment organizat de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism din Ministerul Economiei, în cadrul Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului.
Scopul manifestării este susținerea micilor meșteșugari în promovarea produselor proprii printr-un târg anual care să devină unul de referință pentru artizanii români.
Evenimentul se va desfășura în perioada 16-20 octombrie 2013, la complexul expozițional Romexpo din București. La târg participă aproape 200 de artizani și meșteri populari din toate județele țării, care beneficiază de participare gratuită și de o alocație financiară nerambursabilă de până la 1250 de lei pentru cheltuieli de transport și cazare.
Printre expozanți se numără și Asociația Bisoca din comuna Bisoca, județul Buzău. Asociația Bisoca a fost înființată cu scopul de a fi un sprijin activ pentru locuitorii din comuna cu același nume, în special pentru meșterii populari și crescătorii de animale, de a-i informa permanent cu privire la fondurile pe care le pot accesa și nu în ultimul rând, asociația își propune promovarea produselor și a zonei unde își are sediul.
Asociația CENTRIUM sprijină ONG-urile din mediul rural românesc prin informare și suport în ceea ce privește înființarea unui ONG, posibilitățile de accesare de finanțări nerambursabile și facilitarea de colaborări între organizații din diferite județe ale țării.