Evenimentul va avea loc în perioada 21 – 22 iunie 2014, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”.
Pe 21 iunie va avea loc cea de-a zecea ediţie a Decernarii Premiilor “Margareta de Aur”.
“Sărbătoarea pensiunilor, sărbătoarea margaretelor”, găzduită de Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” este o manifestare organizată de ANTREC – Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, în parteneriat cu revista “Vacanţe la ţară” şi cu Facultatea de Management din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi de Medicină Veterinară, USAMV din Bucureşti.
Sunteți așteptați să vă întâlniți cu proprietari de pensiuni care prezintă oferte de vacanţă din toate regiunile ţării : Braşov, Covasna, Buzău, Iaşi, Suceava, Mehedinţi, Cluj, Maramureş, Gorj, Vâlcea, precum şi din zona Munţilor Apuseni.
Sâmbătă 21 iunie 2014 puteți lua parte la programul folcloric susţinut de ansamblurile de dansatori şi interpreţi, cu vârste pornind de la 5 ani şi până la 70 ani, din zone ca Bran-Moieciu, Teliu și Alba.(11.30 – 12 :30 / 13.30 – 18.00).
În ambele zile se poate vizita expoziția de produse tradiționale realizate de meșteri populari din diferite zone ale țării. Vă puteți delecta privirea cu fotografii surprinse în regiunile rurale ale ţării noastre, prin intermediul Expoziţiei de fotografie „Vacanțe cu Farmec” – fotograf ; Cristian-Alexandru Catană.
Sâmbătă, 21 iunie 2014, începând cu ora 12.30 va avea loc decernarea Premiilor « Margareta de Aur 2013», aflate la a X-a ediție, prin care este recunoscut succesul ospitalității pensiunilor ANTREC.
Simpozionul “Ospitalitate în satele românești: Autenticitate și Tradiții – Cheia succesului în turismul rural” şi proiecţia de film etnografic, sunt programate în ziua de sâmbătă, începând cu ora 16.00 în cadrul sălii Sala Victor Ion Popa a Muzeului.
Toate manifestările şi programele ANTREC din acest an se desfăşoară sub auspiciile “ANTREC România la aniversarea a 20 de ani – Păstrăm tradiţiile”, precum şi a 10 ani de la înfiinţarea revistei specializate “Vacanţe la ţară”.
Conf.univ.dr.Maria STOIAN
presedinte fondator
ANTREC Romania
021 222 8001
0723 350 892
www.antrec.ro
www.vacantelatara.ro